~ Jan 2007 ~
“Ridică mâna şi ciocăneşte uşor în cerul nopţii. Apoi ascultă!” – David Bell
De o eternitate
merg
singur
prin ceaţă.
Se vede
doar drumul,
care parcă nu are
nici început,
nici sfârşit.
Şi totuşi e ceva,
care mă face să simt,
undeva în adâncul fiinţei mele,
că voi ajunge acasă,
la capătul drumului.
Aşa mi-a şoptit ceaţa.
De când am început s-o ascult,
Totul
s-a schimbat.
Am văzut cum,
brusc,
ceaţa din jurul meu
a devenit Iubire pură.
Acum parcă are alt gust!
Parfumul ei
mă învăluie,
pretutindeni,
mereu.
Şi mă poartă,
într-o atingere sublimă,
pe drum,
spre casă.
Sunt
un copac,
iar ceaţa din jurul meu
e ca o sevă de Lumină,
care mă hrăneşte,
mă ajută să cresc,
să înfloresc,
să ajung până la cer.
Sunt
un pescăruş,
iar ceaţa din jurul meu
e ca o adiere de vânt,
care mă ridică,
mă ajută să plutesc,
să zbor,
să ajung până la cer.
Sunt
o idee,
iar ceaţa din jurul meu
e ca o flacără,
care mă transformă,
mă ajută să mă topesc,
să iubesc,
să ajung până la cer.
Am ajuns.
Aici
şi acum
mi-am dat seama că,
de fapt,
ceaţa
eşti Tu!