~ Jul 2007 ~
„Dacă iubirea ta este atât de mare pentru a conţine şi renunţarea, numai atunci se poate numi iubire. Dacă renunţarea este destul de mare ca să conţină şi iubirea, abia atunci este cu adevărat renunţare. Şi cea mai mare creştere posibilă este atunci când un om le manifestă pe amândouă.” – Osho
Mă joc în taină,
un joc ştiut parcă
numai de mine.
Privesc în tăcere
spre cerul senin
al nopţii.
Și îi zâmbesc,
un zâmbet de copil.
Şi brusc,
mă simt ca şi cum
în lume am fi rămas
doar
noi doi.
Atât.
Cu coada ochiului,
arunc
o privire fugară
spre Tine.
Apoi Te ating
uşor,
pe mână.
Tresari.
Mă priveşti,
şi râzi,
un râs de copil.
Ochii Tăi strălucesc
în lumina stelelor,
ca roua dimineţii
scăldată de soare.
Zâmbetul Tău arde,
şi mă cheamă,
precum paginile
cărţii preferate.
Natura întreagă
a încremenit.
Acum
ai mai rămas
doar Tu,
jucându-te.
Iar buzele Tale
sunt mai aproape ca oricând.