~ May 2007 ~
“Pe cărarea cea mirifică şi întunecată a unui vis, am căutat-o plin de speranţă pe cea pe care o iubeam într-o viaţă anterioară.” – Rabindranath Tagore
Am întâlnit-o prima oară la poalele unui munte. Parcă m-ar fi căutat dintotdeauna. Nu mi-a spus nimic, doar a venit la mine, şi m-a îmbrăţişat.
Apoi a plecat.
Am încercat să-i mulţumesc, dar nu aveam voce. Am încercat să alerg dupa ea, însă nu mă puteam mişca. Am urmărit-o doar cum a dispărut în zare. Şi eu am rămas acolo, nemişcat, la poalele muntelui.
Asta e, un copac nu poate face mare lucru…
Ştiu însă că ea, Ploaia, va reveni. A mai făcut-o.
L-am întâlnit prima oară pe malul unui lac. Parcă m-ar fi căutat dintotdeauna. Nu mi-a spus nimic, doar a venit la mine, şi m-a îmbrăţişat.
Apoi a plecat.
Am încercat să-i mulţumesc, dar nu aveam voce. Am încercat să alerg dupa el, însă nu mă puteam mişca. L-am urmărit doar cum a dispărut în zare. Şi eu am rămas acolo, nemişcată, pe malul lacului.
Asta e, o floare nu poate face mare lucru…
Ştiu însă că el, Vântul, va reveni. A mai făcut-o.
Te-am întâlnit prima oară în locul cel mai tainic al sufletului meu. Ştiam că vei veni. Te aşteptam, dintotdeauna. Te simţeam în fiecare picătură de ploaie, în fiecare adiere de vânt.
M-ai îmbrăţişat. Mi-ai zâmbit. Am încercat să-ţi mulţumesc, dar nu aveam voce. Aşa că am rămas amândoi, zâmbind, în tăcere.
Ştiu acum că Tu vei reveni. Ai mai făcut-o. Mereu şi mereu.